Ce face Cioloș când o stewardesă îl invită să ia loc la Business Class

Ce face Cioloș când o stewardesă îl invită să ia loc la Business Class
Publicat: 05/09/2016, 07:38

Fotografia îl înfățișează pe prim-ministru în timp ce se îmbarcă într-o cursă de linie București-Munchen, Cioloș urmând să participe în Germania la mai multe întâlniri cu autorități ale landului Bavaria și cu reprezentanți ai unor companii germane.

Fotografia a fost realizată de un reporter tvr, care precizează că, în momentul în care l-a văzut pe Dacian Cioloș, o stewardesă l-a invitat să ia loc la clasa business. Premierul a refuzat și s-a deplasat la locul său de la clasa Economic. De altfel, întreaga delegație a României, formată din 8 persoane, printre care și șeful Cancelariei, Dragoș Tudorache, a luat loc la clasa Economic.

La sosirea pe aeroportul din Munchen, premierul a fost așteptat de ambasadorul Emil Hurezeanu. După aterizarea avionului, ceilalți pasageri s-au ridicat, iar una dintre stewardese le-a cerut ca să se așeze până când iese din avion delegația oficială. Călătorii nu au comentat, premierul a zis „asta din cauza noastră” și și-a cerut scuze, ieșind.

Prim-ministrul Dacian Cioloș efectuează, în zilele de 4 și 5 septembrie, o vizită oficială în Germania, la Munchen, informează site-ul Guvernului. Deplasarea în Germania va avea un caracter în principal economic prin discuțiile pe care premierul român le va avea cu autoritățile de land și reprezentanți ai unor puternice companii germane, atât din Bavaria cât și din alte zone ale Germaniei. Programul vizitei prim-ministrului Dacian Cioloș include întrevederi cu reprezentanți ai Comitetului estic al economiei germane (Ost Ausschuss), participarea la o masă rotundă pe tematica IT&C pentru prezentarea potențialului României și o deplasare la sediul BMW AG pentru discuții cu membri ai board-ului companiei. De asemenea, premierul român va avea o întrevedere cu Horst Seehofer, premierul landului Bavaria, și cu Barbara Stamm, președintele Parlamentului local. Convorbirile cu cei doi oficiali se vor concentra pe relațiile bilaterale româno-germane. Germania este primul partener comercial al României și al treilea investitor străin în România. În vizita de la Munchen, centru economic puternic al Germaniei, premierul Dacian Cioloș va prezenta oportunitățile pe care le oferă în prezent România pentru investitori, mai ales pentru dezvoltarea segmentului de cercetare si dezvoltare (R&D) și va milita pentru extinderea cooperării economice bilaterale de ansamblu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare